andreeamihai
2185 poze   9820 vizite
Albume
aaaaaaa-----concurs cu vedete------aaaaaaaa-incheiat
aaaaaaaaaaaa-concurs-aaaaaaaaaaaaaa-incheiat
AICI CLUB HANNAH MONTANA
aici imi dati idei de albume si eu vi le fac
AICI IMI SPUNETI UNDE STATI
AICI PUTETI DISCUTA INTRE VOI
AICI VA PUTETI LASA ID-IURILE DE SUN PHOTO
aici va recomand unde sa intrati si daca vreti sa dati si comm-uri
alte conturi de-ale mele
anahi o poza editata
best of both worlds in romana
bijuteri fimo
capsunica
casa lui miley
ce inseamna pentru mine prietenia
ce-ai primit de 1 iunie 2010
cenusareasa
ceva tare
chris brown
cine este 1
cine este 2
ciorba
club hannah montana
club miley cyrus
concurs miss si mister---- Incheiat
concurs1
CONSTANTA
dati nota la sun photo meu obligatoriu
demi
demi lovato
descrietiva cum aratati aici
despre andreea bocelli
despre blaxy girls
despre h2o
   despre spioanele
despre hannah si prietenii
despre lady gaga
despre lazy town
despre michael jackson
despre sandvis
diploma hannah
EMILY OSTMENT
eu si familia
eu si fratele meu bebe
hannah montana
hello kitty
ingerasi
intrebatima ceva
lady gaga
lasati aici idiurile vedetelor
lasati aici idiurile voastre daca aveti curaj
lasati comm-uri aici
lazy town
lucrurile mele cu hannah si miley
mai multe poze tari
mc donald
my little pony
NAVODARI
oracolul meu
plata hard rock cafe
poza de craciun cu sely poza miley semnul pace demi glitter
poze cu 101 dalmatieni
poze de craciun
poze de pe hi5 lui destiny miley
poze misto
reguli
selena gomez
   ana claudia
sonny with a change
TARA NOASTRA
TERRA
the cheetah girl
trili
triple h
vanessa hudgens album pt georgianalavinia
voi credeti ca miley are defecte
zack si cody
zack si cody despre ei si altii
ziua mea e pe 6 noiembrie

membru din 28 septembrie 2009

TARA NOASTRA

România este o ţară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre.[2] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord şi est şi Republica Moldova la est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porţiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componenţa sau sub administraţia Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus sau a celui Austriac.

România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Ţara Românească şi Moldova condusă de Alexandru Ioan Cuza şi a fost recunoscută ca ţară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295,641 km2).

În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea lui Hitler şi colaborarea guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, a încetat să mai existe prin cedarea de teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) şi Uniunii Sovietice (Basarabia, Herţa şi Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 şi întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România şi-a recuperat nordul Transilvaniei, fapt definitivat prin Pactul de la Varşovia.

La momentul destrămării Uniunii Sovietice şi a înlăturării regimului comunist instalat în România (1989), ţara a iniţiat o serie de reforme economice şi politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) şi a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidenţială. Este a noua ţară după suprafaţa teritoriului (238 391 km²) şi a şaptea după numărul populaţiei (peste 22 milioane locuitori)[3] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala ţării, Bucureşti, este şi cel mai mare oraş al ei şi al şaselea oraş din UE după populaţie (1,9 milioane locuitori). În 2007, oraşul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii[4]. România este membru al NATO (din 29 martie 2004), al Uniunii Europene (de la 1 ianuarie 2007), al Uniunii Latine, al Francofoniei şi al OSCE.
Cuprins
[arată]

* 1 Etimologie
* 2 Istorie
o 2.1 Dacia şi Imperiul Roman
o 2.2 Perioada principatelor şi Epoca fanariotă
o 2.3 Unirea şi Regatul României
o 2.4 România comunistă
o 2.5 România după 1989
* 3 Geografie
o 3.1 Relief
o 3.2 Faună şi floră
o 3.3 Climă
* 4 Demografie
o 4.1 Religie
o 4.2 Educaţie
o 4.3 Aglomerări urbane
* 5 Politică
o 5.1 Relaţiile externe
o 5.2 Administraţie
* 6 Economie
o 6.1 Transport
o 6.2 Turism
* 7 Cultură
o 7.1 Artă
o 7.2 Ştiinţă şi cinematografie
o 7.3 Patrimoniul Mondial
* 8 Armată
o 8.1 Dotări
o 8.2 Istoric
* 9 Sport
o 9.1 Oină
o 9.2 Fotbal
o 9.3 Alte sporturi şi Jocurile Olimpice
* 10 Referinţe
* 11 Legături externe

[modifică] Etimologie
Pentru detalii, vezi: etimologia termenilor „român” şi „România”.

Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus.[5]

Cel mai vechi indiciu referitor la existenţa numelui de „român” ar putea fi conţinut de Cântecul Nibelungilor: „Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.[6] Ramunch ar putea fi o transliteraţie a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.[7]
Scrisoarea lui Neacşu

Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conţinute în relatări, jurnale şi rapoarte de călătorie redactate de umanişti renascentişti din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, au călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”.[8] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar şi o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.[9] După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înşişi „români” (romanesci).[10] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba «româneşte», adică romana”.[11]

Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează şi autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înşişi «Romuini»”.[12] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiţi valahi, după italieni”,[13] în timp ce primatul şi diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”,[14] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii româneşti ca: „Sie noi sentem Rumeni” şi „Noi sentem di sange Rumena”.[15]

Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu menţiunea „rumânesc” este conţinută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”.[16] Denumirea Rumunense constituie o transliteraţie latinizantă a unei pronunţii slave pentru „rumânesc”. Deşi menţiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanţa ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.
O hartă a ipoteticei Rumânii (România), datată 1855, realizată de Cezar Bolliac

Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de ţară este Scrisoarea lui Neacşu din 1521, ce conţine menţiunea cěra rumŭněskŭ (Ţeara Rumânească).

Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.[17] La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Ţării Rumâneşti originile şi semnificaţia denumirii de „român, românesc” dată Ţărilor Române. [18] Dimitrie Cantemir denumeşte în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca „Ţări Româneşti”.[19] Termenul de „România” în accepţiunea sa modernă este atestat documentar în a doua decadă a secolului al XIX-lea.[20]

Până în secolul al XIX-lea au coexistat pentru spaţiul dintre Nistru şi Tisa denumirile de „Rumânia” şi „România”, precum şi endonimul „rumâni” alături de „români”, forma scrisă cu „u” fiind predominantă.[21] Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român şi a statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germană), „Roumains/Roumanie” (franceză), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechită din engleză), „Rumuni/Rumunija” (în sârbă; totuşi, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exominul de „vlahi”, vechiul exomin al tuturor românilor[22], până în ziua de azi, chiar dacă se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”[23][24]) etc. În ultimele decenii, în mai multe limbi s-a trecut la înlocuirea formei care derivă din „rumân” în cea care derivă din „român”. Astfel, în limba engleză forma „Rumania” a fost în locuită cu „Romania”. În limba italiană denumirea „Rumania” a fost înlocuită cu „Romenia”, iar în limba portugheză se folosesc formele „Romenia” (pentru a desemna statul român) şi „Romeno” pentru a desemna poporul român.[25]
[modifică] Istorie
Pentru detalii, vezi: istoria României.

Prin istoria României se înţelege, în mod convenţional, istoria regiunii geografice româneşti, a popoarelor care au locuit-o precum şi a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor.[26][27][28][29] Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii.[30]
[modifică] Dacia şi Imperiul Roman
Pentru detalii, vezi: Daci şi Dacia romană.

Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparţin grupului indo-european al tracilor.[31][32][33] Strabon în „Geografia” menţiona că geţii aveau aceeaşi limbă cu tracii, iar dacii aceeaşi limbă cu geţii.[34] Totuşi, prima relatare despre geţi aparţine lui Herodot.[35][36] Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoşii poporului român.[37] După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură şi civilizaţie romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.[38][39][40]
Decebal
Columna lui Traian

Pe baza informaţiilor din inscripţia de la Dionysopolis[41][42][43] şi de la Iordanes, se ştie că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[44][45] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.[46] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.[47] Nucleul statal se menţine în zona munţilor Şureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus şi Coryllus.[48] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal.[49] În această perioadă se menţin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[50] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.[51]
[modifică] Perioada principatelor şi Epoca fanariotă
Pentru detalii, vezi: Statele medievale româneşti şi Epoca fanariotă.

În primul mileniu, peste teritoriul României au trecut valuri de popoare migratoare: goţii în secolul III - IV[52], hunii în secolul IV[53], gepizii în secolul V[54][55], avarii în secolul VI[56], slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii[57], cumanii[58] , uzii şi alanii în secolele X - XII şi tătarii în secolul XIII.

În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud de Carpaţi.[59] Mai apoi, în contextul cristalizării relaţiilor feudale, ca urmare a creării unor condiţii interne şi externe favorabile (slăbirea presiunii ungare şi diminuarea dominaţiei tătarilor) iau fiinţă la sud şi est de Carpaţi statele feudale de sine stătatoare Ţara Românească (1310), sub Basarab I şi Moldova (1359), sub Bogdan I.[49] Dintre domnitorii ce au avut un rol mai important, pot fi amintiţi: Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Dimitrie Cantemir în Moldova, Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş şi Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească şi Ioan de Hunedoara în Transilvania. Începând cu sfârşitul secolului al XV-lea cele două principate intra treptat în sfera de influenţă a Imperiului Otoman.
Alexandru Ioan Cuza

Transilvania, parte de-a lungul Evului Mediu a Regatului Ungariei[60], guvernată de voievozi, devine un principat de sine stătător, vasal Imperiului Otoman din 1526. La cumpăna secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea Mihai Viteazul domneşte pentru o foarte scurta scurtă perioada de vreme peste o bună parte din teritoriul României de astăzi.[61]

În secolul al XVIII-lea, Moldova şi Ţara Românească şi-au păstrat în continuare autonomia internă, dar în 1711 şi 1716 respectiv, începe perioada domnitorilor fanarioţi,[62] numiţi direct de turci din rândul familiilor nobile de greci din Constantinopol. Prin încheierea pactului dualist în 1867, Transilvania şi-a pierdut la scurtă vreme resturile autonomiei sale politice, fiind înglobată din punct de vedere politic şi administrativ Ungariei.[63]
[modifică] Unirea şi Regatul României
Pentru detalii, vezi: Renaşterea naţională a României, Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei şi Regatul României.

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova şi Muntenia (sau Ţăra Românească), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza.[64][65][66] Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, Cuza fiind obligat să părăsească ţara.[67] În 1877, România îşi obţine independenţa iar în 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României.[68] În 1913, România a intră în război împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obţinut Cadrilaterul.[69][70][71] În 1914, regele Carol I moare, rege al României devenind Ferdinand I.[67]

În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.[72] Deşi forţele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârşitul războiului, Imperiile Austriac şi Rus s-au dezintegrat; Adunarea Naţională în Transilvania, şi Sfatul Ţării în Basarabia şi Bucovina şi-au proclamat Unirea cu România,[73] iar Ferdinand s-a încoronat rege al României la Alba Iulia în 1922.[74] Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.[75]

În 1938, regele Carol al II-lea îşi asumă puteri dictatoriale.

Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu, preşedinte al Consiliului de miniştri, între 4 iulie şi 4 septembrie 1940, a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită şi fascist-totalitară[76][77][78]. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă şi aderarea totală a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv oraşul Cluj.[79][80][81] Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conţineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur.[82] Ion Gigurtu a fost de acord şi cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei[83] şi Uniunii Sovietice, Basarabia Herţa şi Bucovina de Nord.[84]

Faţă de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulţumirea opiniei publice şi protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituţia României şi îl numeşte ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu îşi asumă puteri dictatoriale şi devine şef de stat precum şi preşedinte al consiliului de miniştri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice[85][86]
[modifică] România comunistă
Pentru detalii, vezi: România socialistă.

La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite.[87] În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor.[87]
Revoluţia română din 1989

La mai puţin de 3 ani după ce trupele sovietice ocupaseră România, în 1947, regele Mihai I este forţat să abdice şi e proclamată Republica Populară Română, stat comunist.[88] În 1965 moare principalul lider comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România întră într-o perioadă de schimbări.[89] După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceauşescu.[89] La începutul anilor 1960, guvernul comunist român a început să-şi afirme o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică.[90] Ceauşescu a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965 şi şef al Statului în 1967. Conducerea lungă de câteva decade a Preşedintelui Nicolae Ceauşescu a devenit din ce în ce mai cruntă în anii 1980.[90]
[modifică] România după 1989
Pentru detalii, vezi: România după 1989 şi Revoluţia română din 1989.

După căderea comunismului în tot restul Europei de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timişoara s-a transformat rapid într-un protest naţional împotriva regimului lui Ceauşescu, înlăturându-l pe dictator de la putere.[91]

O organizaţie interimară formată din foste oficialităţi comuniste a preluat controlul guvernului, iar Ion Iliescu a devenit preşedintele provizoriu al ţării. Noul guvern a revocat multe din politicile oprimante[92][93][94] şi a închis câţiva dintre conducătorii regimului comunist.
Din 2007, România este membră a Uniunii Europene.

În mai 1990 s-au organizat alegeri ale partidelor pentru legislatură şi preşedenţie. Iliescu a fost ales preşedinte, iar partidul său, Frontul Salvării Naţionale, a câştigat controlul legislativ. Petre Roman a devenit prim-ministru. Alegerile însă nu au pus punct demonstraţiilor antiguvernamentale. Dezlănţuirile minerilor au dus la demiterea guvernului Roman în septembrie 1991. În octombrie, fostul ministru de finanţe, Theodor Stolojan i-a urmat lui Roman ca prim-ministru şi a format un nou cabinet.[95] În alegerile naţionale din 1992, Ion Iliescu şi-a câştigat dreptul la un nou mandat. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naţionaliste PUNR, PRM şi fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern în noiembrie 1992, sub prim-minstrul Nicolae Văcăroiu.[96]

Emil Constantinescu din coaliţia electorală Convenţia Democrată Română (CDR) l-a învins în 1996 pe preşedintele Iliescu, după un al doilea scrutin şi l-a înlocuit la şefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcţie până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile şi mai târziu de Mugur Isărescu.[96] Alegerile din 2000 au fost câştigate de PSD şi Ion Iliescu, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.[97] În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al statului, în fruntea unei coaliţii formată din P.N.L. şi P.D., alături de U.D.M.R. şi P.U.R., iar în funcţia de prim-ministru a fost numit Călin Popescu Tăriceanu.[98]

Din 2004 România este membru NATO, iar din 2007 a devenit membră a Uniunii Europene.[99][100] În urma alegerilor legislative din noiembrie 2008, Partidul Democrat-Liberal a obţinut cele mai multe mandate, fiind urmat de alianţa dintre PSD şi PC, PNL şi UDMR.[101] Ulterior se formează un guvern de alianţă, între PSD-PC şi PD-L, condus în prezent de Emil Boc.[102]
[modifică] Geografie
Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Munţilor Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.
Pentru detalii, vezi: geografia României.

Teritoriul actual al României mai este numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaţilor Româneşti şi a regiunilor limitrofe impuse şi subordonate complementar Carpaţilor, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.

Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică şi meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanţe aproximativ egale faţă de extremităţile continentului european.[103] România se învecinează la nord cu Ucraina, graniţa de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, graniţe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de ţărm). Suprafaţa României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.
[modifică] Relief
Hartă topografică a României

Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiţia aproximativ egală a principalelor unităţi de relief (35% munţi, 35% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii) şi gruparea reliefului.[103] Carpaţii Româneşti se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul ţării, cea a Transilvaniei.[103] Sunt munţi cu altitudine mijlocie, fragmentaţi, cu un etaj alpin, păşuni alpine şi întinse suprafeţe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munţii Făgăraş), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munţii Carpaţi au o lungime de 910 km.[104]

La exterior Munţilor Carpaţi se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — locurile cele mai populate,[103] datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi. În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.

Delta Dunării este cea mai joasă regiune a ţării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaştini, lacuri şi stuf.[103] Ceva mai înălţate sunt grindurile fluviale şi maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroşi oameni de ştiinţă ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân.[105] Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie naturală a biosferei.[106]

România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularităţi.[107]
[modifică] Faună şi floră
Pentru detalii, vezi: fauna României şi flora României.
Pelicani zburând deasupra Dunării în Deltă

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile şi 1253 sunt considerate rare.[108] Cele trei mari zone de vegetaţie în România sunt zona alpină, zona de pădure şi zona de stepă.[109] Vegetaţia este distribuită etajat, în concordanţă cu caracteristicile de sol şi climă,[110] dar şi în funcţie de altitudine, astfel: stejarul, gârniţa, teiul, frasinul (în zonele de stepă şi dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 şi 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 şi 1800 de metri); ienupărul, jneapănul şi arborii pitici (într 1800 şi 2000 de metri); pajiştile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri).[103] În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetaţie specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz şi adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi şi arini. În Delta Dunării predomină vegetaţia de mlaştină.[111]

Fauna României este în special repartizată în funcţie de vegetaţie. Astfel, pentru etajul stepei şi silvostepei sunt specifice următoarele specii: iepurele, hârciogul, popândăul, fazanul, dropia, prepeliţa, crapul, carasul, ştiuca, şalăul, somnul; pentru etajul pădurilor de foioase (stejar şi fag): mistreţul, lupul, vulpea, mreanul, ciocănitoarea, cinteza; pentru etajul păudurilor de conofere: păstrăvul, lostriţa, râsul, cerbul, iar specifice faunei alpine sunt caprele negre şi vulturii pleşuvi.[103]

În particular, Delta Dunării este locul a sute de specii de păsări, incluzând pelicani, lebede, gâşte sălbatice şi păsări flamingo, protejate de lege (aşa cum sunt de altfel şi porcii sălbatici şi lincşii). de asemenea delta reprezintă un popas sezonal pentru păsările migratorii. Câteva dintre speciile rare de păsări aflate în zona Dobrogei sunt pelicanul creţ, cormoranul mic, lopătarul, gâsca cu piept roşu şi gârliţa mare, dar şi lebada de iarnă.[112]
[modifică] Climă
Pentru detalii, vezi: clima României.
Delta Dunării

Clima României este determinată în primul rând de poziţia sa pe glob, precum şi de poziţia sa geografică pe continentul european. Aceste particularităţi conferă climei un caracter temperat continental cu nuanţe de tranziţie.[113]

Extinderea teritoriului ţării pe aproape 5° de latitudine impune diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura decât extinderea pe circa 10° de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11°, în nordul ţării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3 °C. Între extremitatea vestică şi cea estică a teritoriului naţional, diferenţa termică se reduce la 1° (10 °C în vest, 9 °C în est).[113]

Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic şi adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri şi este marcată de influenţe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest şi nord-vest, păstrându-şi totuşi identitatea climatului carpato-ponto-danubian.[113]

Precipitaţiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română şi până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitaţiile cresc, depăşind pe alocuri 1000 mm pe an.

Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înfiinţarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) şi cu apariţia lucrărilor elaborate de Ştefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a reţelei de staţii meteorologice, apărând şi importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spaţiului montan, litoral, urban, etc.[107]
[modifică] Demografie
Răspândirea celor patru dialecte ale limbii române.
Pentru detalii, vezi: populaţia României, românime şi Comunităţi etnice în România.

Conform recensământului din 2002, România are o populaţie de 21 680 974 de locuitori[114][115] şi este de aşteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populaţiei ca urmare a sporului natural negativ.[116] Principalul grup etnic în România îl formează românii.[114] Ei reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5 % din numărul total al populaţiei.[114] După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6 % din populaţie, respectiv un număr de aproximativ 1 400 000 de cetăţeni.[117] După datele oficiale, în România trăiesc 535 250 de romi.[118] Alte comunităţi importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaţilor, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor şi armenilor.[119][114] Din cei 745 421 de germani câţi erau în România în 1930,[120][121] în prezent au mai rămas aproximativ 60 000.[122][123] De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796 056 de evrei,[124] însă la recensământul din 2002 au fost număraţi 6 179.[114]
Târgul Drăgaica - Carol Popp de Szathmary

Numărul românilor ori al persoanelor cu strămoşi născuţi în România care trăiesc în afara graniţelor ţării este de aproximativ 12 milioane.[125][126] Puţin timp după revoluţia din decembrie 1989, populaţia României a fost de peste 23 000 000 de locuitori. Însă începând cu 1991, aceasta a intrat într-o tendinţă de scădere treptată,[127][128] ajungând actualmente la circa 21 000 000 de locuitori. Acest fapt se datorează liberei circulaţii în statele din afara graniţelor României,[129] dar şi ratei natalităţii destul de scăzute.[130][131]

Limba oficială a României este limba română[132] ce aparţine grupei limbilor romanice de est şi este înrudită cu italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana[133] şi, mai departe, cu majoritatea limbilor europene. Româna este limba cu cel mai mare număr de vorbitori nativi ce reprezintă 91% din totalul populaţiei României,[114] fiind urmată de limbile vorbite de cele două minorităţi etnice principale, maghiarii şi romii. Astfel, maghiara este vorbită de un procent de 6,7% iar romani de respectiv 1,1% din numărul total al populaţiei ţării.[114] Până în anii '90, în România a existat o numeroasă comunitate de vorbitori de limbă germană, reprezentată în cea mai mare parte de saşi.[134] Deşi cei mai mulţi dintre membrii acestei comunităţi au emigrat în Germania,[135] au rămas totuşi în prezent într-un număr semnificativ de 45 000 de vorbitori nativi de limbă germană în România.[136] În localităţile unde o anumită minoritate etnică reprezintă mai mult de 20% din populaţie, limba respectivei minorităţi poate fi utilizată în administraţia publică şi în sistemul judiciar.[137][138] Engleza şi franceza sunt principalele limbi străine predate în şcolile din România.[139] Limba engleză este vorbită de un număr de 5 milioane de români în timp ce franceza de circa 4-5 milioane,[140] iar germana, italiana şi spaniola de câte 1-2 milioane fiecare. În trecut, limba franceză era cea mai cunoscută limbă străină în România,[141] însă de curând, engleza tinde să câştige teren. De obicei, cunoscătorii de limbă engleză sunt în special tinerii. În orice caz, România este membru cu drepturi depline a Francofoniei, iar în 2006 a găzduit la Bucureşti un important summit al acestei organizaţii.[142] Limba germană a fost predată în special în Transilvania, datorită tradiţiilor ce s-au păstrat în această regiune din timpul dominaţiei Austro-Ungare.[143]
[arată]
v • d • m
Grupuri etnice din România
Conform recensământului din 2002, structura etnică.
Grup etnic majoritar
Români (19.409.400 sau 89,45% din totalul populaţiei din România)

Etniile conform recensământului din anul 2002
Minorităţi naţionale mari (1-10%)
Maghiari (1.434.377 sau 6,61% din totalul populaţiei) · Rromi (Ţigani) (535.250 sau 2,46% din totalul populaţiei)
Minorităţi naţionale mici (0,1-1%)
Ucrainieni (61.091) · Germani (60.088) · Ruşi-lipoveni (36.397) · Turci (32.596) · Aromâni (26.500) · Tătari (24.137) · Sârbi (22.518)
Minorităţi naţionale foarte mici (sub 0,1%)
Slovaci (17.199) · Bulgari (8.092) · Croaţi (6.786) · Greci (6.513) · Evrei (5.870) · Cehi (3.938) · Polonezi (3.671) · Italieni (3.331) · Armeni (1.780) · Ceangăi (1.370 ) · Meglenoromâni (820 familii în 1996) · Albanezi (520) · Ruteni (262) · Caraşoveni (207) · Sloveni (175) · Secui (150) · Găgăuzi (45)
Grupuri etnice dispărute
Cerchezi (aprox. 10.000 în sec. XIX) · Arabi dobrogeni (câteva sute în sec. XIX)
Grupuri etnice imigrate recent
(în special după 1990)
Arabi (4.911) · Chinezi (2.243) · Iranieni (610)
Istoria demografică a României (în engleză)
[modifică] Religie
Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, Maramureş
Pentru detalii, vezi: religia în România.

Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii credinţelor religioase, principiu enunţat la articolul 29 din Constituţia României, alături de libertatea gândirii şi a opiniilor.[144] Chiar dacă nu se defineşte explicit ca stat laic, România nu are nicio religie naţională, respectând principiul de secularitate: autorităţile publice sunt obligate la neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase.[145]

Biserica Ortodoxă Română este principala instituţie religioasă din România. Ea este o biserică autocefală ce se află în comuniune cu celelalte biserici aparţinând Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a populaţiei României, respectiv 86,7 %, s-a declarat ca fiind de confesiune creştin ortodoxă, conform recensământului din 2002[146][147], deşi metodologia[148] favorizează mărirea în mod artifical a numărului credincioşilor prin nesepararea persoanelor practicante de cele non-practicante. De asemenea, importante comunităţi religioase ce aparţin altor ramuri ale creştinismului decât ortodoxia, sunt reprezentate de: romano-catolicism (4,7 %), protestantism (3,7 %), penticostalism (1,5 %) şi greco-catolicism (0,9 %).[149] Astfel, populaţia creştină din România, reprezintă 99,3 % din totalul populaţiei ţării. În Dobrogea există şi o minoritate islamică compusă majoritar din turci şi tătari.[150] De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică, 21 349 de atei sau persoane fără religie şi 11 734 de persoane care nu şi-au declarat religia.[149]

Până la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populaţiei din Transilvania era formată din credincioşi ai Bisericii Române Unite cu Roma,[151] ca urmare a trecerii unei mari părţi a românilor, până atunci ortodocşi, la Biserica Romei, la sfârşitul secolului al XVII-lea.[152] Catolicismul şi protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania şi Crişana.[149] În Bihor, de pildă, se află centrul cultului baptist din România,[153] comunitatea de aici numărând 22 294 de adepţi. De asemenea, în România există şi alte culte, precum ortodocşii pe stil vechi, cultul armean şi altele asemenea.
[modifică] Educaţie
Pentru detalii, vezi: educaţia în România.

Învatamântul urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe valorile democraţiei, ale diversităţii culturale, pe aspiraţiile individuale, sociale şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale în contextul valorilor europene. Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului în vederea unei integrări eficiente în societatea bazată pe cunoaştere.[154]
Universitatea din Bucureşti

Înca de la Revoluţia română din 1989, sistemul de învăţământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât şi criticat.[155] În conformitate cu legea educaţiei (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI).[156] Fiecare nivel are propria sa formă de organizare şi este subiectul legislaţiei în vigoare.[154] Grădiniţa este opţională între 3 şi 6 ani. Şcolarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) şi este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).[155] Învăţământul primar şi secundar este împărţit în 12 sau 13 clase.[154] Învăţământul superior este aliniat la spaţiul european al învăţământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea şcolii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat), licenţă (Cadru de absolvirea a Universităţii, după un examen şi / sau a tezei), Masterat (diplomă de master, după o teză şi, eventual, un examen), Doctorat (doctor, după o teză).[157]

Primii patru ani sunt predaţi de către un singur profesor (învăţător), pentru majoritatea elevilor.[158] Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.).[158] Cursurile sunt reconfigurate la sfârşitul clasei a parta, pe baza performanţelor academice. Selecţia pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie.[158] În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a şi a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a şi a 12-a).[158] Nu există examene între a 10-a şi a 11-a ani. Sistemul naţional de învăţământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licenţă, de masterat şi doctorat.[159]
Clădirea rectoratului Universităţii Politehnica

În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populaţie era înscrisă la şcoală. Dintre aceştea, 650.000, în grădiniţă, 3.11 milioane (14% din populaţie), în învăţământul primar şi secundar şi 650.000 (3% din populaţie) la nivel terţiar (universităţi).[160][161] În acelaşi an, rata de alfabetizare a adulţilor români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educaţional primar, secundar şi terţiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).[162]

Asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediţia din 2007 a topului universităţilor din România. Acest top, aflat la a 3-a ediţie, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii ştiinţifice, care reflectă pregătirea şi performanţa ştiinţifică a cadrelor didactice ale universităţilor. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor ştiinţifice publicate de personalul universităţilor în reviste ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (locul 1), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (locul 2) şi Universitatea din Bucureşti (locul 3).[163] Comparativ cu ţările UE, competitivitatea forţei de muncă din România din punct de vedere al educaţiei şi competenţelor (abilităţilor) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanţe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, faţă de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educaţia în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.[164]
[modifică] Aglomerări urbane
Pentru detalii, vezi: Lista oraşelor din România şi Zone metropolitane în România.

Bucureşti este cel mai mare oraş şi totodată capitala României.[165] La recensământul din 2002, populaţia oraşului depăşea 1,9 milioane de locuitori, în timp ce zona metropolitană Bucureşti concentrează o populaţie de aproximativ 2,2 milioane de locuitori. Pe viitor, sunt prevăzute planuri de extindere a graniţelor ariei metropolitane Bucureşti.[166][167]

În România mai există încă 5 oraşe care au o populaţie numeroasă (în jur de 300.000 de locuitori) şi care se înscriu în clasamentul celor mai populate oraşe din Uniunea Europeană. Acestea sunt: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Craiova. Alte oraşe cu o populaţie ce depăşeşte 200.000 de locuitori sunt: Galaţi, Braşov, Ploieşti, Brăila şi Oradea. De asemenea, există încă alte 13 oraşe care concentrează un număr mai mare de 100.000 de locuitori.[3]

În prezent, o parte din cele mai mari oraşe sunt incluse într-o zonă metropolitană: Constanţa (450.000 de locuitori), Braşov, Iaşi (ambele cu o populaţie de aproximativ 400.000 de oameni) şi Oradea (260.000 de locuitori), iar altele sunt planificate: Brăila-Galaţi (600.000 de locuitori), Timişoara (400.000 de locuitori), Cluj-Napoca (400.000 de locuitori), Craiova (370.000 de locuitori), Bacău şi Ploieşti.[168]
Cele mai mari oraşe din România

Bucureşti
Bucureşti
Iaşi
Iaşi
Loc Oraş Judeţ Pop. Loc Oraş Judeţ Pop.

Cluj-Napoca
Cluj-Napoca
Timişoara
Timişoara
1 Bucureşti - 1.921.751 11 Oradea Bihor 206.527
2 Iaşi Iaşi 321.580 12 Bacău Bacău 175.921
3 Cluj-Napoca Cluj 318.027 13 Arad Arad 172.824
4 Timişoara Timiş 317.651 14 Piteşti Argeş 168.756
5 Constanţa Constanţa 310.526 15 Sibiu Sibiu 155.045
6 Craiova Dolj 302.622 16 Târgu Mureş Mureş 149.577
7 Galaţi Galaţi 298.584 17 Baia Mare Maramureş 137.976
8 Braşov Braşov 283.901 18 Buzău Buzău 133.116
9 Ploieşti Prahova 232.452 19 Satu Mare Satu Mare 115.630
10 Brăila Brăila 216.929 20 Botoşani Botoşani 115.344
conform recensământului din 2002[169]


[modifică] Politică
Preşedintele României,
Traian Băsescu
Pentru detalii, vezi: politica României şi lista şefilor de stat ai României.

Constituţia României se bazează pe modelul Constituţiei celei de a cincea Republici Franceze,[170] şi a fost ratificată prin referendum naţional la data de 8 decembrie, 1991.[170][171] În anul 2003 a avut loc un plebiscit[172] prin care Constituţiei i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislaţia Uniunii Europene.[170] Conform Constituţiei, România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republică semiprezidenţială. Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor — legislativă, executivă şi judecătorească — în cadrul unei democraţii constituţionale.[173] Preşedintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.[174] În urma amendamentelor din 2003, mandatul de preşedinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani.[170] Preşedintele numeşte primul-ministru, care la rândul său numeşte Guvernul.[170] În timp ce şeful statului îşi are reşedinţa la Palatul Cotroceni,[175] primul-ministru împreună cu Guvernul îşi desfăşoară activitatea la Palatul Victoria.[176]

Parlamentul României este bicameral,[177] fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, şi Camera Deputaţilor, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaţilor sunt rezervate reprezentanţilor minorităţilor naţionale.[178][179][180] Parlamentul are rol legislativ, discutând şi votând legile ordinare şi organice, atât în comisiile de specialitate cât şi în plen. Membrii parlamentului sunt aleşi prin vot uninominal mixt, universal, direct şi secret. Sistemul electoral este unul proporţional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depăşit pragul electoral de 5 % din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se ţin o dată la 4 ani, ultimele având loc la 30 noiembrie 2008. Palatul Parlamentului găzduieşte din anul 1994 sediul Camerei Deputaţilor, iar din anul 2004 şi sediul Senatului.[181]

Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Numirea Guvernului se face de Preşedintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament.[182] Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin. De asemenea, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.[183]

Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului şi este compus dintr-o structură de instanţe organizate ierarhic. În România, justiţia se înfăptuieşte numai de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, respectiv curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile.[184] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa cea mai înaltă în grad,[185] iar rolul său fundamental este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Sistemul judiciar românesc este puternic influenţat de modelul francez.[170][186] Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, independentă faţă de orice altă autoritate publică şi care are, conform Constituţiei României, rolul de garant al supremaţiei Constituţiei.[187] Constituţia, introdusă în 1991, poate fi amendată doar printr-un referendum public, iar ultimul referendum de modificare a fost organizat în 2003. De atunci, de la acea modificare, Parlamentul nu mai are dreptul să treacă peste deciziile Curţii Constituţionale, indiferent de majoritate.

Integrarea României în Uniunea Europeană din 2007 [188] a avut o influenţă semnificativă asupra politicii interne a ţării. Ca parte a acestui proces, România a iniţiat reforme, inclusiv reforma din justiţie, a intensificat cooperarea judiciară cu alte state membre şi a luat măsuri împotriva corupţiei. Cu toate acestea, în raportul de ţară din 2006, România şi Bulgaria au fost descrise ca fiind cele mai corupte ţări ale Uniunii Europene.[189][190]
[modifică] Relaţiile externe
Pentru detalii, vezi: relaţiile externe ale României.

După decembrie 1989, România şi-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite şi Uniunea Europeană. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale şi a FMI şi de asemenea a Organizaţiei Mondiale a Comerţului,[191] în 2004 ea a devenit membră a NATO[192] iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană.[193]
Traian Băsescu şi George W. Bush, 9 martie 2005.

Liderii României postdecembriste au făcut declaraţii publice în ceea ce priveşte strângerea relaţiilor cu alte ţări europene şi, de asemenea, în ceea ce priveşte ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, în special în cazul Moldovei, Ucrainei şi Georgiei.[194][195] Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se aşteaptă ca într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate ţările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană şi din Caucaz să acceadă în UE şi NATO.[196] În decembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu şi secretarul de stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România.[197]

România şi-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia şi Croaţia în eforturile făcute de aceste ţări pentru aderarea la Uniunea Europeană.[196] Relaţiile economice turco-române au statut privilegiat.[198] În acelaşi timp, relaţiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE.[199][200]

Relaţiile României cu Republica Moldova au un statut special,[196] având în vedere că cele două ţări folosesc practic aceaşi limbă şi au un fond istoric comun. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenţei noului stat (27 august 1991). Din declaraţia guvernului român, făcută cu acest prilej, reiese clar că, în viziunea autorităţilor de la Bucureşti, independenţa Moldovei era considerată o formă de emancipare de sub tutela Moscovei şi un pas spre reunificarea cu România.[201] În prezent, România concepe relaţia sa cu Republica Moldova pe două coordonate majore: afirmarea caracterului special al acestei relaţii, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiţii - realităţi ce nu pot fi eludate sau negate; dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al ambelor state de integrare în Uniunea Europeană.[202] În aprilie 2009 relaţiile dintre România şi Republica Moldova s-au înrăutăţit prin introducerea de vize cetăţenilor români şi expulzarea ambasadorului României la Chişinău. Fostul Preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a acuzat România de intervenţii în politica internă a Republicii Moldova.[203][204]

România a avut neînţelegeri cu Ucraina în legătură cu Insula Şerpilor şi cu platforma continentală a Mării Negre la est de Sulina, miza principală fiind zăcămintele de petrol şi de gaze din zonă. Problema a fost prezentată în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. Astfel, CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat 79,34% din zona în dispută României. României îi revin 9.700 km² iar Ucrainei îi revin 2.300 km²[205][206][207] Prin decizia CIJ Insula Şerpilor rămâne în componenţa Ucrainei. Aceasta a fost a 100-a decizie a CIJ de la înfiinţarea sa. O altă problemă dintre cele două ţări este cea a construcţiei Canalului Bâstroe.[208][209]
[modifică] Administraţie
AB
AR
AG
BC
BH
BN
BT
BV
BR
BZ
CS
CL
CJ
CT
CV
DB
DJ
GL
GR
GJ
HR
HD
IL
IS
IF
MM
MH
MS
NT
OT
PH
SM
SJ
SB
SV
TR
TM
TL
VS
VL
VN
B
Romanian Counties
Pentru detalii, vezi: împărţirea administrativă a României.

Printre obiectivele Uniunii Europene se află promovarea progresului economic şi social, echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii între ţările membre. Regiunea (Unitatea Administrativ Teritorială) este privită, în accepţiunea Consiliului Europei, ca unitate situată imediat sub nivelul statului cu autoritate aleasă a Administraţiei Publice şi mijloace financiare proprii. România este împărţită în mai multe unităţi administrativ-teritoriale denumite judeţe. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, pe teritoriul României s-au înfiinţat 8 regiuni de dezvoltare ca un rezultat al unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale.[210]

Conform Constituţiei, teritoriul Romaniei este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe.[211] În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.[212] Din punct de vedere istoric, exista 3 provincii tradiţionale: Valahia (formată din regiunile Oltenia, Muntenia şi Dobrogea), Moldova şi Transilvania (formată din regiunile Banat şi Transilvania).[213]

Comuna, unitatea elementară de organizare administrativă, este formată dintr-unul sau mai multe sate şi este condusă de un consiliu local şi un primar ales.[214] România are 2 685 de comune însumând 13 285 de sate, respectiv cu o medie de cinci sate pe comună.[215]

Oraşul este unitatea administrativă condusă de un consiliu local şi un primar ales.[216] Oraşele mai importante pot fi declarate municipii. România are 263 de oraşe, dintre care 82 sunt municipii.[215]
Regiunile de dezvoltare ale României

Judeţul este unitatea administrativă condusă de un consiliu judeţean şi un prefect.[217] Consiliul judeţean este ales pentru a coordona activitatea consiliilor comunale şi orăşeneşti, având ca scop concentrarea interesului asupra serviciilor publice de importanţă la nivel judeţean. Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ pentru a fi reprezentantul său local.[218] România are 41 de judeţe plus municipiul-capitală Bucureşti,[219] care are un statut similar cu acela de judeţ. Un judeţ are, în medie, o suprafaţă de 5 800 km2 şi o populaţie de 500 000 de locuitori.[220] Bucureşti este considerat şi el municipiu,[221] dar este singurul care nu face parte din niciun judeţ. Nu are consiliu judeţean, dar are un prefect.[222] Cetăţenii Bucureştiului aleg un primar general şi un consiliu general.[223] Fiecare din cele şase sectoare ale Bucureştiului aleg şi ele un primar şi un consiliu local.[224]

În afară de împărţirea pe judeţe, România este împărţită şi în opt regiuni de dezvoltare, corespondente nivelului NUTS-2 de diviziuni al UE, dar fără a avea capacităţi administrative. Regiunile de dezvoltare se referă la subdiviziile regionale ale României creeate în 1998[225] şi sunt folosite în special pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională.[226] Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale.[227] Regiunile de dezvoltare ale României, numite după poziţia geografică în ţară, sunt: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov.[228]

Împărţirea României în judeţe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numeşte „ţinutul Vâlcii” judeţ. Astfel, judeţul Vâlcea este primul judeţ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.[229] Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968[230] când s-a trecut de la împărţirea pe regiuni şi raioane la reîmpărţirea pe judeţe, desfiinţată de autorităţile comuniste după 1948.[231]
[modifică] Economie
Camera de Comerţ şi Industrie a României
Pentru detalii, vezi: economia României.

Cu un PIB estimat de 404,7 miliarde de lei şi de 18.791 lei pe cap de locuitor în 2007[232], România este o ţară cu un venit mediu-superior.[233] Produsul intern brut al României a urcat în ultimul trimestru din 2008 cu 2,9%, temperând creşterea pe întregul an la 7,1%. Valoarea PIB în 2008 a fost de 503,959 miliarde lei (136,8 miliarde euro).[234]

După căderea regimului comunist, ţara a cunoscut un deceniu de instabilitate şi profund declin economic, consecinţe provocate de o administrare defectuoasă şi coruptă şi de lipsa unor reale reforme structurale. De la începutul mileniului, economia României s-a transformat într-o economie relativ stabilă, caracterizată de o creştere vizibilă, dublată de reducerea şomajului şi a inflaţiei. În 2006, conform Institutului Naţional de Statistică, PIB-ul a cunoscut o creştere în termeni reali de 7,9%, una dintre cele mai ridicate din Europa şi a egalat PIB pe locuitor realizat de România în 1988.[235] Şomajul în România a fost de 3,9% în septembrie 2007,[236] un procent scăzut dacă se compară cu cel al altor ţări mijlocii şi mari din Europa precum Polonia, Franţa, Germania şi Spania. Datoria externă a României este relativ mică, reprezentând 20,3% din PIB.[237]

Principalele industrii ale României sunt cea textilă şi de încălţăminte, industria metalurgică, de maşini uşoare şi de ansamblare de maşini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţii, chimică, alimentară şi cea de rafinare a petrolului. O importanţă secundară o au industriile farmaceutică, a maşinilor grele şi a aparatelor electrocasnice.[238] În prezent, industria constructoare de maşini este foarte dinamică, fiind susţinuta în principal de producătorul de autovehicule Dacia. Industria românească de IT cunoaşte de asemenea o creştere anuală constantă.[238] În general, România întreţine un comerţ intens cu ţări din Uniunea Europeană, în special cu Germania[239] şi Italia,[240] care sunt unii dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României.
Tower Center International

După o serie de privatizări şi reforme de la sfârşitul anilor '90 şi începutul anilor 2000,[241] intervenţia guvernului în economia ţării a fost destul de absentă, în comparaţie cu economiile celorlalte state din Europa.[242] În 2005, România a înlocuit sistemul progresiv de impozitare în care cota maximă era de 40%, cu o cotă unică de 16%. În 2007, aceasta era cea mai mică cotă din UE.[243] Însă, în 2008, România a fost eclipsată de Bulgaria care are acum o cotă unică de 10% şi de Republica Cehă, unde s-a introdus recent o cotă de 15%.[244][245]

Economia este, predominant, bazată pe servicii, care reprezintă 55% din PIB, iar industria şi agricultura au de asemenea o contribuţie importantă de 35%, respectiv 10% din PIB. În schimb, 32% din populaţia tării este angajată în agricultură şi producţie, una dintre cele mai mari rate din Europa.[237] Începând cu anul 2000, România a atras tot mai mulţi investitori străini, devenind cea mai importantă destinaţie de investiţii străine în Europa Centrală şi de Sud-Est. Investiţiile străine directe au fost, in 2006, în valoare de 8,3 miliarde €.[246] Un aport însemnat în economia românească îl reprezintă sumele de bani trimise de cetăţenii români care lucrează în alte ţări ale lumii. Conform ultimelor estimări ale Băncii Mondiale, această sumă s-a ridicat în anul 2008 la 9 miliarde dolari[247].

Potrivit unui raport din 2006 al Băncii Mondiale, economia României se clasează pe locul 49 dintr-un număr total de 175 economii naţionale în privinţa uşurinţei de a face afaceri, înregistrând astfel o poziţie mai bună decât alte ţări din regiune, precum Ungaria şi Cehia.[248] În plus, acelaşi studiu a considerat că Romania a fost in 2006 a doua ţară din lume ca ritm al reformelor mediului de afaceri, după Georgia[249]. Pe de alta parte în România rata corupţiei continuă să rămână la un nivel îngrijorător de mare.

Salariul mediu brut în România, în luna ianuarie 2009, a fost de 1839 lei[250].
[modifică] Transport
Hartă cu reţeaua rutieră din România
Pentru detalii, vezi: transportul în România.

Prin aşezarea sa geografică, România reprezintă o zonă de intersecţie a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei şi vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, reţeaua de transport din România asigură legătura între reţeaua de transport comunitară şi reţeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est şi Asia.[251] Totuşi, datorită investiţiilor, reparaţiilor şi întreţinerii insuficiente, infrastructura de transport nu satisface nevoile economiei actuale, fiind mult în urma Europei de Vest.[252][253]

În ultima perioadă se fac eforturi pentru a aduce principalele şosele din România la nivelul reţelei de coridoare europene.[254] Au fost începute mai multe proiecte de modernizare a reţelei de coridoare europene, finanţate din fonduri ISPA[255] şi din împrumuturi garantate de stat de la instituţiile financiare internaţionale. Guvernul urmăreşte finanţarea externă sau parteneriate public-private pentru alte modernizări ale reţelei rutiere, şi în special ale autostrăzilor.[256] În martie 2009, România are finalizaţi 280 km de autostradă.[257] Singurele autostrăzi din România sunt: A1, de la Piteşti la Bucureşti şi A2, de la Bucureşti la Cernavodă.[258] Se ia in discuţie construirea unei autostrăzi prin Transilvania.[259] Alte tronsoane care se află în diferite stadii sunt: autostrada Transilvania, care leagă Braşovul de Oradea (PCTF Borş), Bucureşti - Braşov, Cernavodă - Constanţa, Turda - Dej, Nădlac - Arad - Timişoara, Bucureşti - Roşiori de Vede - Craiova.[260][261]

Compania naţională de transport feroviar este Căile Ferate Române.[262] În 2004 infrastructura feroviară cuprindea 22.247 km de căi ferate, din care aproximativ 8.585 km electrificate şi 2.617 km linii duble, majoritatea la ecartament standard de 1.435 mm,[263][264] reţeaua CFR fiind a patra ca mărime de Europa.[265] În perioada 1990 - 2002, numărul de pasageri transportaţi pe calea ferată pe rute interne şi internaţionale a inregistrat o scădere continuă, mai accentuată între 1990 şi 1994 şi mai lentă după 1994.[170] Cauzele care au condus la reducerea continuă a călătorilor expediaţi şi a parcursului călătoriilor sunt legate de situaţia generală economică şi sociala din ţară, de reducerea veniturilor populaţiei, de creşterea somajului (în cazul navetiştilor), precum şi de creşterea numărului de autoturisme personale. Transportul feroviar de călători se asigură cu un numar de 817 locomotive, din care mai mult de jumătate au vechimi mai mari de 20 de ani.[266] Începând cu anul 2005, a fost liberalizat transportul feroviar de călători, mai multe linii secundare fiind concesionate operatorilor privaţi.[267]
Staţia de metrou Titan

Reţeaua de aeroporturi destinate traficului aerian public este formata din 17 aeroporturi civile,[268] toate fiind deschise traficului internaţional. 12 dintre ele sunt deschise permanent, iar restul la cerere. Din cele 17 aeroporturi , 4 funcţionează sub autoritatea MTCT, 12 sub autoritatea consiliilor judeţene şi un aeroport a fost privatizat.[269] Ca o observaţie generală, flota aeriană din România se află într-un amplu proces de modernizare. Flota de aeronave destinate traficului comercial s-a redus de la 55 de aeronave în anul 1991 la 34 de aeronave în anul 2004, prin scoaterea din exploatare a aeronavelor vechi.[270]
Căile Ferate Române

După ce Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă au contribuit prin rezultate de pionierat la dezvoltarea aviaţiei, în 1920 a luat fiinţă Compania de Navigaţie Aeriană Franco-Română, care oferea servicii de transport aerian de pasageri, mărfuri şi poştă, fiind prima companie aeriană din lume care a efectuat zboruri transcontinentale.[271] În anii următori au fost infiinţate companiile LARES (Liniile Aeriene Române), SARTA (Societatea Română de Transporturi Aeriene), TARS (Transporturile Aeriene Româno-Sovietice).[271]

La 18 septembrie 1954 s-a înfiinţat compania TAROM (Transporturile Aeriene Române),[272] care mai funcţionează şi astăzi. La câţiva ani după lansare, TAROM opera deja zboruri către aproape toate ţările europene, iar din 1966 efectuează zboruri peste Atlantic. Începând cu anul 1974 a realizat zboruri către Sydney via Calcutta şi a introdus curse regulate spre New York şi Beijing.[273] Pe piaţa autohtonă sunt prezente cele mai mari companii aeriene europene clasice (Lufthansa şi Air France) şi low-cost (Easyjet şi Ryanair). În 2004 s-a înfiinţat Blue Air, prima companie românească de transporturi aeriene cu tarif redus.[274]

Transportul fluvial românesc se află încă la un nivel foarte redus (sub un procent) dar având potenţial de creştere mare datorită râurilor navigabile dar şi a fluviului Dunărea. În 2006, în România existau 1.731 km de ape navigabile. România are 2.251 de nave fluviale de categoria I, care pot efectua misiuni economice pe apele fluviale internaţionale şi circa 587, care pot naviga doar pe partea românească a Dunării şi pe râurile interioare. Cele mai multe nave inmatriculate sunt cele de agrement, circa 13.246, turismul de agrement pe Dunăre şi cel în apele maritime ale României dezvoltându-se în ultimii ani.[275] Important pentru România este Canalul Dunăre-Marea Neagră ce leagă portul Cernavodă cu portul maritim Constanţa, scurtând cu aproximativ 400 ruta mărfurilor de la Marea Neagră până la porturile dunărene din Europa Centrală.[276]

Principalele mijloace de transport în comun sunt autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi microbuzele, în general operate de regii autonome administrate de autorităţile locale (de exemplu, Regia Autonomă de Transport Bucureşti). Singurul oraş care dispune de un sistem de metrou este Bucureşti. Metroul din Bucureşti a fost deschis în 1979, fiind astăzi cel mai folosit mijloc de transport din Bucureşti, cu peste 650.000 de pasageri zilnic.[277]
[modifică] Turism
Pentru detalii, vezi: turismul în România.

Traversată de apele Dunării, România are un relief variat, incluzând frumoşii şi împăduriţii Munţi Carpaţi, coasta Mării Negre şi Delta Dunării, cea mai bine păstrată deltă europeană[278]. Satele româneşti păstrează în general un mod de viaţă tradiţional. România se bucură de o abundenţă a arhitecturii religioase şi păstrează câteva oraşe medievale şi castele.[279]
Sibiu

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale şi a istoriei sale b
120px-Bulevard_Hotel
120px-Bulevard_Hotel


Comentarii album • 5
laurents18 19 decembrie 2010  
foarte interesant,mai rar patrioti ca tine
  Raportează
andreeamihai 15 ianuarie 2012  
mersi
  Raportează
anonim
KrYsTyNa_SeLeNaGoMeZ 3 august 2010  
bleahhhhhh nu citesc ca e prea plictisitoooooor!!!!!!!!(:|(:|(:|(:|(:| adorm aici!(si asa numi place sa citesc)
  Raportează
SasuSaku4everr 11 ianuarie 2012  
nu-ti place pt ca nu stii
glumeam :))
  Raportează
Către: andreeamihai

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.